"HONESTY is a very expensive gift. Do not expect it from cheap people" - "CORECTITUDINEA este un dar foarte scump. Nu te astepta la asa ceva din partea oamenilor ieftini"

Warren Buffet



luni, 22 februarie 2016

Viata de porumbel - IX. Din nou acasa, de Marius Nicolae

Capitolul IX
DIN NOU ACASĂ


“Succesul nu este cheia fericirii. Fericirea este cheia succesului.  Dacă-ţi place ce faci, atunci vei avea succes.”
-          Albert Schweitzer”


Trecuseră trei luni de când se afla în crescătoria braconierului. Cu fiecare pană schimbată, “Last Blue” simţea că este tot mai aproape de ţelul său. Acela de a zbura sus pe trapă, singura portiţă de evadare. Odată ajuns acolo, ar fi reuşit să scape din acest coşmar.

***

Ionel face parte din columbofilii care îşi eliberează la zbor porumbeii şi în anotimpul rece, însă doar în zilele însorite, în care se înregistrează temperaturi pozitive.
-         Mircea, curajul de a încerca metode noi face deosebirea în acest sport, îi spusese el, cu ceva timp în urmă, tânărului său prieten. Curajul de a concura şi a selecta păsările, curajul de a merge mai departe, atunci când acestea nu-şi găsesc drumul către casă, curajul de a lăsa porumbeii să zboare liber, chiar şi pe timpul iernii.
Era o zi geroasă, ninsese toată noaptea, acum se oprise, dar vizibilitatea era foarte scăzută. Tocmai oferise masa de seară, păsărilor.
A aşteptat până ce toţi porumbeii au băut apă, apoi le-a luat adăpătorile pentru a nu îngheţa peste noapte.
A ieşit afară şi, instinctual,  a privit spre cer. La început a crezut că vederea îi joacă feste. Foarte sus, a zărit un punct care se deplasa cu viteză foarte mare, pe direcţia crescătoriei.

***

Îşi aducea aminte de privirea disperată a braconierului, în timp ce încerca să-şi înalţe porumbeii. Dacă ar fi privit pe trapă l-ar fi descoperit acolo, înainte de a o deschide. Însă nebunia pusese stăpânire pe braconier şi acesta nu mai putuse gândi clar.
 La început, “Last Blue” a zburat împreună cu ceilalţi porumbei. Trebuia să se asigure că este în stare să zboare bine, înainte de a părăsi stolul. Avea şi acum în memorie amintirea ultimului său zbor.
După un timp, a realizat că indiferent cât de mult ar fi ocolit, nu avea nicio altă posibilitate decât aceea de a traversa munţii. Brusc s-a desprins de stol şi a pornit singur pe direcţia propriei crescătorii.
Zbura doar de două ore şi aripile au început să-i îngheţe, simţea ace de gheaţă în muşchii pieptului. Ştia că trebuie să se oprească. A coborât pe un acoperiş mai înalt.
Nu avea nevoie de mâncare sau apă. Acum prioritatea lui era să ajungă, în sfârşit, acasă.
I-a trebuit mai mult de o jumătate de oră să se simtă din nou în stare să zboare. A descoperit o vale prin care a reuşit să traverseze muntele, însă odată ajuns de partea cealaltă a trebuit să-şi modifice direcţia de zbor. Ocolise destul de mult.
Nimic nu mai conta. Ştia că în curând o să vadă copacul cel înalt şi acoperişul albastru.
Când a ajuns la câteva sute de metri de crescătorie, “Last Blue”   şi-a strâns aripile şi a plonjat. Zburase la o altitudine foarte mare pentru a nu pica iarăşi în ghearele păsărilor de pradă.
A văzut de departe crescătoria şi bucuria reîntoarcerii i-a furnizat ultima rezervă de adrenalină. A aterizat direct pe trapă. Inima îi bătea tare. În faţa crescătoriei era un om. Când i-a recunoscut faţa acestuia,  s-a liniştit. S-a dezechilibrat şi a picat de la înălţime, în zăpada de dedesubt. Era îngheţat şi epuizat.

***

Sentimentul revenirii unui porumbel acasă, indiferent dacă este vorba de zece, o sută, o mie de  kilometri este adevărata frumuseţe a sportului columbofil.
Cea mai mare plăcere o simți atunci când un porumbel campion, pe care îl credeai pierdut, se întoarce acasă. Ceea ce un columbofil simte în acel moment este dificil de descris în cuvinte. Pentru majoritatea înseamnă mai mult decât câştigarea locului întâi.
Ionel a luat în mâini pasărea pe jumătate îngheţată. Inima îi bătea la fel de tare, ca şi inima porumbelului din mâinile sale. A realizat că dacă nu s-ar fi aflat în faţa crescătoriei în acel moment, mai mult ca sigur, acesta nu ar fi supravieţuit. Nu-şi imagina cum a putut zbura în astfel de condiţii. Aripile îi erau îngheţate. Mai târziu avea să afle că din aripa stângă îi lipseau două remige, a şasea şi a şaptea.
A intrat repede cu porumbelul în casă, la căldură. Încă nu ştia despre ce porumbel era vorba, dar ceva în subconştient îi spunea că este el, “Last Blue”.
Deocamdată nu putea să citească seria de pe inel, acesta fiind acoperit cu gheaţă. Însă nu seria conta acum. Salvarea porumbelului reprezenta prioritatea numărul unu.

Soneria sună, iar Ionel se grăbi să deschidă uşa de la intrare. Era Mircea, prietenul său, care sosise într-un suflet. Din tonul vocii, de la telefon, a înțeles că e vorba de ceva foarte important.
După un moment de tăcere, Ionel îi spuse:
-         S-a întors acasă!
Mircea era intrigat de faptul că Ionel nu-i oferea mai repede toate detaliile.
-         Cine s-a întors? întrebă el repede.
-         Cine crezi? replică Ionel, tot cu o întrebare.
-         Mă mai ţii mult pe jar?
Ionel a realizat că nu mai putea pune la încercare, pentru mult timp, răbdarea prietenului său.
-         Un porumbel pierdut la zborurile din această toamnă. Un porumbel pe care l-am crezut mort cu ceva timp în urmă. Un porumbel care m-a învăţat că totul este posibil, cu speranţă şi credinţă.
-         Este vorba de “Last Blue”, nu-i aşa?
-         “Last Blue” a dispărut la Nikolaev, continuă Ionel. “Blue Miracle” a ajutat un copil să iasă la suprafaţă din lumea de vis în care se afla, “Blue Survivor” a reuşit să scape din ghearele uliului, iar porumbelul de care vorbesc eu a reuşit să evadeze din mâinile unui braconier şi să ajungă acasă pe jumătate îngheţat. Toţi la un loc sunt unul şi acelaşi, un porumbel albastru minunat.
S-a ridicat în picioare şi, în timp ce se îndrepta spre ieşirea din casă, spuse:
-         Vino, te rog!
Tânărul l-a urmat în crescătorie. Pe cea mai de sus odihnitoare stătea porumbelul albastru. A început să turuie imediat ce şi-a văzut stăpânul.
Era “Last Blue”. Trecuseră trei luni de când îl văzuse ultima oară. Datorită unei greşeli fusese îmbarcat la etapa care îi schimbase viața pentru totdeauna. Era foarte slăbit şi obosit, însă în ochi i se putea citi bucuria de a se afla iarăşi în propria crescătorie.
-         Uimitor! exclamă tânărul.
-         Acest porumbel reprezintă la un loc toate frumuseţile şi greutăţile sportului columbofil. Probabil că mulţi porumbei trec prin aceleaşi greutăţi, însă pe noi crescătorii nu ne interesează decât partea cu rezultatele. Acest porumbel mi-a schimbat ireversibil viziunea mea despre acest sport.
-         Şi mie, adăugă tânărul. Dar tot vreau să dau de urma aceluia care l-a ținut închis. Astfel de oameni nu au ce căuta printre noi.
-         Frustrarea va exista mereu în această lume. Dar niciodată astfel de oameni nu vor obţine altceva decât dispreţul celor din jur.

***

Femeia, închise telefonul, apoi se întoarse către fiul său, spunând:
-         Porumbelul albastru a ajuns în dimineaţa asta acasă. În ultimele trei luni a fost, mai întâi rănit de uliu, apoi a ajuns în mâinile unui braconier.
-         Ştiu, mamă! îi răspunse acesta.


Sfârşitul primei părți

Continuarea, aici:


Primele 8 capitole, aici:

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu