"HONESTY is a very expensive gift. Do not expect it from cheap people" - "CORECTITUDINEA este un dar foarte scump. Nu te astepta la asa ceva din partea oamenilor ieftini"

Warren Buffet



luni, 10 februarie 2014

"Metoda lui Jef", dup articolul "His way" de Ad Schaerlaeckens


Mai jos, traducerea articolului “His way” de Ad Schaerlaeckens (sursa: http://www.schaerlaeckens.com)


În momentul în care scriu aceste rânduri, sezonul de concursuri este pe cale să înceapă cât de curând, iar crescătorii se întreabă cum va fi acesta. Pentru majoritatea răspunsul la această întrebare este simplu: va depinde de calitatea yearlingilor. În cele mai multe crescătorii două treimi dintre zburători sunt yearlingi.
Ştim cum au concurat aceştia ca pui, însă ştim, de asemenea, că rezultatele bune obţinute în concursurile cu puii nu sunt o garanţie pentru anul următor.
Se întâmplă ca puii să fie într-o condiţie foarte bună, iar noi să ne facem impresia (greşită) că am reprodus un coş plin de păsări bune. Această condiţie bună a puilor camuflează adevărata calitate a acestora.
Bineînţeles că şi reciproca este adevărată, păsările pot concura slab în concursurile cu puii din cauza condiţiei lor slabe.

Norocul
Campionii columbofili gândesc şi acţionează diferit, însă majoritatea sunt de acord cu următorul raţionament:
Obţinerea unui porumbel campion este în primul rând o chestiune de şansă, cunoştinţele columbofile au prea puţin de-a face cu acest lucru. Ce alt motiv ar putea fi ca o pereche să reproducă un super porumbel, iar acest lucru să nu se mai întâmple vreodată?
Pe de altă parte, reproducerea nu este nici un joc de noroc sau loterie.
De cele mai multe ori aceiaşi crescători reproduc cu regularitate păsări bune. Clasamentul este singurul care ne poate spune cât de bună este o pasăre.
Coşul este călăul final, el are întotdeauna ultimul cuvânt de spus. În timpul concursului nu mai contează pedigree-le, rudele campioane sau ochii frumoşi.

O scurtă paranteză la spusele lui Ad, referitor la faptul că aceiaşi crescători reproduc iarăşi şi iarăşi porumbei campioni. Părerea mea este că porumbei buni se nasc pretutindeni, însă măiestria de a forma aceşti porumbei, de a-i menţine sănătoşi, de a-i pregăti şi recupera corespunzător, o au doar unii columbofili. De aici confuzia că doar unii reproduc porumbei buni.

Jef
Belgianul Jef, de exemplu, a fost un mare campion toată viaţa lui. El este cunoscut în afara ţării din trei motive:
-El concurează cu foarte puţine păsări;
-El nu participă la concursurile naţionale de lungă distanţă;
-El nu este un vânzător şi, drept urmare, urăşte publicitatea.
Păsările sale nici măcar nu au pedigree, cum ar fi să aibe propriul website. El este un sportiv, doreşte să câştige, restul nu este relevant.
În momentul când l-am întâlnit, îl cunoşteam doar prin prisma rezulatelor sale. Asta s-a întâmplat în momentul când privirea mi-a fost atrasă de cineva cu un coş de porumbei de-a lungul drumului. Relaxat, el stătea pe un fel de scaun de picnic, lângă coşul cu porumbei. Nu grămezi de coşuri, aşa cum deseori puteţi vedea, ci doar unul singur şi acesta destul de mic.
Din când în când îşi turna cafea din termos şi se uita la ceas cu o mare regularitate. De fiecare dată când elibera o pasăre el îşi nota ceva.
L-am recunoscut dintr-o fotografie, era Jef. Am oprit şi am început o conversaţie.

Cronometrarea
Era clar, criteriile după care Jef îşi judecă păsările erau aceste antrenamente. El reproduce în jur de 60 de pui anual. 40 dintre aceştia ajung la vârsta de 3 luni, restul se pierd sau sunt eliminaţi. La această vârstă el începe antrenamentele. De fiecare dată îi eliberează individual, şi de fiecare dată când o pasăre este eliberată el îşi notează ora exactă şi seria inelului.
Acasă, soţia sa, la rândul său, notează ora sosirii şi seria inelului fiecărei păsări. Astfel, el păstrează evidenţa tuturor antrenamentelor.
Păsările care ajung târziu acasă, iar şi iar, sunt eliminate. În momentul când sezonul începe, aproximativ 20 de pui supravieţuiesc acestei selecţii.

Selecţia continuă
După terminarea sezonului cu puii, va urma iarăşi o selecţie. Nu va conta originea sau frumuseţea, selecţia se bazează numai şi numai pe rezultate. În mod normal, 12 păsări sunt considerate a fi destul de bune, iar acest număr va fi redus la 6 primăvara. Cu aceste 6 păsări el începe sezonul de concursuri şi, credeţi-mă, acest om este cu adevărat bun. Mult mai bun decât majoritatea numelor de renume mondial.
După ce i-am auzit povestea, rezultatele lui nu m-au surprins cu nimic. Din ziua când se nasc, păsările sunt selectate continuu, iarăşi şi iarăşi. Dacă faci ca el vei ajunge să ai doar păsări bune. Nu este o altă cale.

Geerts
Jef mi-a amintit de W Geerts în zilele sale de glorie. Antrenamentul era un fel de religie pentru el. El, de asemenea, s-a concentrat pe sosirile păsărilor din aceste antrenamente.
El avea în jur de 80 de văduvi ale căror boxe erau numerotate de la stânga la dreapta. În timpul antrenamentului păsările erau puse în coşuri compartimentate, care erau, de asemenea, numerotate de la stânga la dreapta. Aşadar, porumbelul care avea boxa numărul 1 era introdus în compartimentul coşului de antrenament cu numărul 1. Porumbelul din boxa 2, era pus în compartimentului coşului cu numărul 2. Şi aşa mai departe.
Iar dacă, să zicem de exemplu, opt porumbei erau acasă, aceştia trebuiau să fie cei din primele opt boxe. Dacă păsările din boxele 1, 2, 3, 4, 6, 7, 8, şi 11 erau acasă asta însemna că porumbelul din boxa 5 a întârziat, iar cel din boxa 11 a obţinut un timp foarte bun. Dacă porumbelul din boxa 4 a ajuns primul, înseamnă că acesta a zburat foarte bine, mai bine decât cei aflaţi în boxele 1, 2 şi 3.
 După câteva antrenamente, el putea şti foarte bine care sunt păsările care ajung repede acasă şi care nu. Acest lucru i-a fost de mare ajutor pentru pariurile din timpul sezonului.

Ceea ce Ad a omis, dar probabil se subînţelege din context, este faptul că păsările erau eliberate în ordinea numerelor.

Cât de serios?
Nu ştiu cât de bună vi se pare această metodă, dar dacă aţi şti câte etape bune a avut Jef, atunci cu siguranţă aţi lua-o foarte în serios. Eu personal, îmi notez sosirile de la antrenamente, atât a porumbeilor maturi cât şi a puilor. Am observat foarte des, că păsările cu adevărat bune, au venit primele chiar şi de la antrenamentele foarte scurte.
Yearlingii care au reuşit să mă surprindă, au devenit mai târziu, în majoritatea cazurilor, cele mai bune păsări.
Păsările mature care au concurat bine în anii precedenţi, dar care au întârziat aproape  de la toate antrenamentele, au avut cu toate un sezon prost, apoi.
Evident, toate aceste lucruri devin mult mai uşoare având un ceas electronic, însă problema este că antrenamentele individuale iau timp. În special pentru aceia care au serviciu, acest lucru este aproape imposibil. Însă pentru aceşti oameni, sportul columbofil este mult mai greu, oricum.
Crescătorii, care lucrează toată ziua, pot uita de gândul de a obţine rezultate spectaculoase în concursurile cu puii.
Oamenii care au puţin timp liber, nu ar trebui să crească mai multe păsări decât pot gestiona, şi să se concentreze pe concursurile de demifond şi fond-maraton. Iar presa ar trebui să aprecieze rezultatele unui crescător care concurează cu foarte puţine păsări. În acest moment rezultatele profesioniştilor care obţin 30 de premii cu 70 de păsări primesc toată atenţia.
Este foarte frustrant pentru amatori, iar majoritatea sunt amatori. Unul dintre motivele acestei situaţii este afacerea. Profesionaliştii vând şi obţin bani, iar vânătorii de comisioane sunt ajutoarele lor.

Eu personal îmi notez, de câte ori am ocazia, toate sosirile din antrenamentele private. Mare dreptate are Ad Schaerlaeckens când spune că oamenii care nu dispun de mult timp ar fi bine să se focalizeze pe porumbei puţini şi pe concursuri de distanţe medii şi lungi. Eu sunt unul dintre aceştia, iar numărul porumbeilor mei depăşeşte doar rareori 40-50, inclusiv puii şi reproducătorii. Iar, de anul acesta, nu mai deţin niciun porumbel de viteză.
Metoda lui Jef, expusă mai sus, nu mi se pare foarte bună, mai ales în cazul porumbeilor de fond-maraton, care se maturizează mai încet. Dar aşa cum spune şi Ad, crescătorul belgian nu concurează pe distanţe lungi. Porumbeii de viteză se pot selecta după antrenamentele individuale pentru că simţul orientării este foarte important la aceste păsări. 
Însă pentru păsările de fond-maraton, altele sunt atu-urile. Anduranţa, calmitatea, puterea de a zbura sute de kilometri fără oprire, dar cu o viteză care să le permit acest lucru, capacitatea de a-şi regândi periodic ruta de zbor, isteţimea de a descoperi apa pe vreme caniculară în locul bălţilor de păcură şi multe altele.
Aşa cum spunea şi un maestru columbofil de la noi din ţară- dl. Vasiliu Mihai – puii care întârzie nu trebuiesc eliminaţi, pentru că aceştia vor fi viitorii fondişti şi maratonişti de mâine.
Deci, mare atenţie atunci când faceţi selecţia păsărilor din propria crescătorie.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu